Valuri mici in valuri mari
Valurile mari te trec
Valurile mici se trec
Dap.cam asta e… din nou un val mic. In general asisti la valurile mari si le produci pe cele mici. Si la un moment dat, cu siguranta din greseala, te intrebi ce D-zeu valuri mici ai nascut tu cand te-ai aruncat in baltoaca si de atunci, tot incercand sa iesi cumva la liman. Ca sa nu mai socotim ironia ca unii chiar se nasc in apa! De dragul jocului sa presupunem ca si ei se arunca.
Menirea valului mare: in general schimbarea, alienarea si executarea la zid a valurilor mici, a “exceptiilor” ce refuza respectarea imperativului primar de a se reorienta.
Menirea valului mic: Aaa, dar de unde D-zeu sa stiu eu. Si totusi ar putea fi chiar devenirea in ceea ce se teme mai mult si mai mult.
Asa ca, atunci cand esti un val mic intr-o maree ai trei variante: sa devii creasta valului si eroul unei intregi epoci a 12 h, sa te pierzi in val sau sa astepti refluxul ( o mare inchisa este exlusa in aceasta incercare ☺ ). Ei, cam asa ajung la intrebarea lui Kundera cuplata cu obsesia permanenta a valurilor mici, asa cum prima oara ne zgaltaie neuronii si totodata element fundamental al caracterului valurilor mari… responsabilitatea inclinarii:
Usor si Greu
Rau sau Bine?
-mihai-
comentarii recente